Ziua Națională a României, marcată la Tulcea
Sute de tulceni au sărbătorit Ziua Națională în Piața Civică din municipiul Tulcea, la un spectacol organizat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea.
Duminică, 1 decembrie 2024, începând cu ora 11.30, pe scena din Piața Civică au urcat grupurile vocale „Fetițele din Dobrogea“ și „Pandelașul“ ale Liceului de Arte „George Georgescu“ din Tulcea.
Atmosfera de sărbătoare a fost animată de tinerii artiști ai Ansamblului Artistic „Danubius“ din cadrul Centrului Cultural „Jean Bart“, care au oferit publicului spectator un adevărat spectacol de muzică și dans popular.
Spectacolul s-a încheiat cu un senzațional recital oferit de Raluk&Band.
Ceremonial militar și religios
Începând cu ora 9.00, Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea, la Cimitirul Eroilor din municipiu, pentru a marca Ziua Națională a României.
„Este o zi mare pentru România și pentru românii de pretutindeni: marcăm, astăzi, împlinirea a 106 ani de la cel mai mare eveniment istoric care a marcat existența statului național, unitar, suveran român. La data de 1 decembrie 1918, în cadrul Adunării Naționale de la Alba Iulia, s-a dat citire rezoluției de unire a tuturor românilor sub granițele României Mari.
«Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România».
Procesul înfăptuirii României Mari a fost unul de lungă durată: un prim pas esențial a fost înfăptuit în anul 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească. A urmat, după aceea, în anul 1878, alipirea Dobrogei, revenirea ei la Patria Mamă. Toate acestea au fost elementele care au contribuit decisiv la momentul istoric 1 decembrie 1918.
Avem, astăzi, privilegiul de a ne bucura de o țară liberă, o țară independentă, puternică și unită, iar pentru acest drept trebuie să ne amintim, cu respect, de toți cei care s-au jertfit și au pornit în luptă pentru apărarea României!
În zi de mare sărbătoare pentru toți românii, transmit tuturor tulcenilor cele mai călduroase felicitări și urări de sănătate, bunăstare, prosperitate și succes!“, a transmis, în cadrul evenimentului, Ștefan Coman.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Scrieti si despre Constantin fost primar?
Asa este Elena. Cand sari din caruta direct in Alfa Romeo vechi de 20 de ani te consideri invincibil...
Pfiuu , nu i-o fi cazut lui Ilie din buzunar?
Eugen, de ce te-as vota? Clontirde nu e usr-ista?
Părerea mea este ca în România 2024 nu mai este posibil sa existe așa ceva oamenii din comunita...
De cate ori merg la Agighiol am inima cat un purice..tot felul de "șoferi"mă depășesc deși vite...
Stiti cat e limita de viteza pe soseaua Tulcea-Agighiol? Maxim 70 km/h . Tocmai din cauza ca drumul ...
De ce credeti ca a construit Ceausescu sisteme de irigatii in Dobrogea? Sa fure unii cetateni tevile...
Total de acord cu cele scrise în scrisoarea deschisă, dar aș aprecia proiecte mai serioase decât...
Draga Razvan,Suntem stupefiati de ceea ce propui.Noi ptr a fi ''alesi'' am platit locurile eligi...